În loc de final

Marile iubiri nu au final
nu poți să-ncui în inimă o lună nebună
tăcerea îmbracă rochia neagră de bal
când îngerii nu mai mor împreună

Încep rătăcirile prin universul abstract
se lărgesc golurile de aer
în preludiul ultimului act
noaptea se zbate încuiată în vaier

Secvențe episodice din timpul frumos
smulg mirării un ultim surâs de adio
uitarea coboară ca un șarpe prin os
dar nici eu și nici tu nu vom ști-o

până când un cocor travestit
va trage peste suflet cortina
niciunul dintre cei ce-au iubit
nu va stinge în cosmos lumina

Va fi ca un far la fereastră
pentru cei ce-au plecat în aval
căutând corabia noastră
ce n-a ajuns niciodată la mal

Și-n loc de un semn de aducere-aminte
va cânta la vioară, pe țărm,
îngerul meu dinainte
ca-n brațele dezertării s-adorm

Vor veni după mine corăbii tăcute
prin cerul cu ferestrele sparte
pe mările devreme pierdute
plutesc numai florile moarte

Și poate atunci dintre alge abstracte
vei întinde o mână subțire
tăcerea s-o simți cum se-mparte
când treci ca un glonț prin privire

E actul pe care-n decor hibernal,
când ningea cu păsări de pradă,
l-a scris în loc de final
inima ta desenată-n zăpadă


11 august 2016