Nu mă doare nimic

Trecutul mă lovește cu potcoavele-n piept
vrea să intre înăuntru prin stern
nu mă doare nimic dar aștept
călătoria orbului prin infern

Crește o stradă printre copii de asfalt
pe care trec neîncetat ambulanțe
noroc că am sufletul celălalt
grațiat de funebre instanțe

S-au prăbușit castelele de nisip
demult, pe un țărm fără mare
depărtările nu mai au chip
adio, tu, însingurare

Trage aspiratorul de gânduri veninul
țesut în lungile nopți de blestem
mi-nflorește pe buze pelinul
și de mine deodată mă tem

Oglinda mă privește ciudat
ca-ntr-un film de iubire proscrisă
sunt ultimul războinic-soldat
ce-a uitat ușa morții deschisă

Dar nu poate intra chiar oricine
să smulgă păianjenul gri
cai potcoviți cu caiele străine
aleargă prin suflet la ceasuri târzii

Și nu vor să mai iasă afară
le place traseul însetat de deșert
se varsă pe trepte cafeaua amară
nu mă doare nimic, doar aștept


22 august 2016