Doamna în negru

Stau în camera inimii, singur

În cealaltă cameră e o fotografie

Ești îmbrăcată în negru

în spatele tău e Marea Neagră, 
și toamna inventeaz-o simfonie

Eu nu văd hainele, nici culorile

mă pierd în ochii tăi triști 

și-mi amintesc depărtările

cât de mult m-am bucurat

că vii din viața viitoare

și că exiști.

Stau în camera mea cu amintiri

Tu privești în oglindă

și te miri,
 mlădiindu-te maiestuoasă:

”Iubitul meu, nu te credeam

când îmi spuneai

că sunt așa de frumoasă...”

Și, dintr-odată, 
ți-au crescut aripi de seară,

și ai zburat, 
probabil, în soare,

că-mi picură-n suflet și acum
 lacrimi de ceară
amare

26 septembrie 2016