Ne-o șterge lacrimile Dumnezeu

Nu mă dezic de neamul românesc
deși m-am îndoit, și-am fost proscris,
m-au bătut fariseii ce-n târguri cerșesc
m-au lovit prietenii cu sânge câinesc
uneori am fost singur, dar nu m-am dezis

Se prăbușește țara în prăpăstii globale
se risipesc părinții prin străini
copiii suferă de boli mortale
discursurile-s vorbe goale
din hartă mușcă aliați haini

E-o silă generală și hoții adânci
îngroapă-n derizoriu destinul de creștin
cărăm în lacrimă stânci
încercăm s-apărăm de năpârci
ce-a mai rămas din țară la festin

Nu vom avea statui în nicio gară
în niciun loc secret, pe nicio stradă, 
și toată infanteria hilară,
ne va lovi c-o furie barbară,
că le-am deschis pustiul ca să vadă

de unde suntem și de ce mai stăm
pe-această hartă ruptă pe la colțuri,
de ce nu vrem să abdicăm,
de ce prin spinii nemiloși călcăm,
de ce ne săvârșim inima-n bolțuri

Absurde sunt aceste lupte
pentru pigmeii încălțați cu tocuri,
ce nu aud tăcerile din munte,
n-au ochi să vadă că exist-o punte,
bieți saltimbanci cu ochii după trocuri

Noi nu gândim în palide clișee
și nu ne trece țara prin stomac,
de-ați mai avea prin sânge vreo idee,
ați semăna pe hartă orhidee
și-ați scoate dragostea supremă la atac

Ne veți găsi, desigur, și pe noi,
îmbrățișați de Nistru și de Tisa,
n-am fost, nu suntem, nu vom fi eroi
am fost, se pare, uneori, ca voi
dar țara-n brațe mie plânsu-mi-s-a

De atunci am tot căzut din vis 
și mi-a fost greu din somn să mă trezesc,
un doctor de popoare mi-a prezis
că o să fiu într-un final deschis
o cruce pentru neamul românesc

Mă veți găsi acolo, printre îngeri
același revoltat plebeu,
și-n ochii mei întotdeauna sinceri
tu, Patrie abandonată, sângeri...
Ne-o șterge lacrimile Dumnezeu 


14 septembrie 2016