Sufletul e o corabie care ia apă
se scufundă fără-ncetare-n abise
prin borte nevăzute șobolanii sapă
rumegușul curge haotic prin vise
Uneori, printr-un ochi nevăzut crescut înăuntru
trece-o lumină din recentul apus
aș vrea pe o rază subțire să intru
dar noaptea supremă prin retină s-a scurs
Mai sunt bucăți risipite prin sânge
dintr-un puzzle criptat cu uitări
dar o mână nevăzută le strânge
și le-ncuie-n pierdutele mări
Pe acolo sufletul meu se scufundă
renunțând la zbor și la vise
tristețea, nicicând mai fecundă
caută un final în abise
9 septembrie 2016
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu