Tot mi-e dor de ea

Mi-e dor de ea, nu-i nicio îndoială
sunt fluture de zi și zbor invers
roua tristeții sufletul mi-l spală
sunt singur și-i târziu în univers

De m-aș putea împărți în nopți egale
mi-ar fi de multe ori mai dor
și-n iarna vieții mele infernale
n-aș ști pe care parte  să cobor

Degeaba ne mințim manipulând oglinda
zadarnic facem pași în alte lumi
când noaptea ne primește cu colinda
am vrea să evadăm de la nebuni

Și să ne trecem timpul prin retină
ceasornicarul să-l strivim sub roți
din viața, de altminteri prea puțină,
n-a mai rămas destul să-mpart la toți

Cu toate astea mi se pare mie
că am tot dat dobândă tuturor
ca un actor răpus în tragedie
m-au scos aplauzele false în decor

Și totuși, e destul de mers
cărarea prin tăcere e zilnic tot mai grea
sunt singur și-i târziu în univers
dar ce noroc că tot mi-e dor de ea

De ea, de România mea...


9 septembrie 2016