Noi n-avem timp niciodată

Noi n-o să avem timp niciodată
să stăm printre îngeri și să povestim
ce s-a întâmplat în erată
când am uitat să ne iubim
Să ne iubim, nu să murim

Cu fiecare oră ne apropiem de final
îmbrăcați în pielea noastră subțire
personaje de dramă-n acest carnaval
ne risipim și nu ne dăm de știre
ce s-a-ntâmplat la seminarul de iubire...

Nu ne mai spunem cuvinte inventate abrupt
de viscolul inimii căutându-și zăpada
spaima de zbor în două ne-a rupt
am tot amânat să facem rocada...
Povestește-mi ceva de Elada!

Uite, ți-am făcut din mine un ceai
să-l bei când iarna nemiloasă te-ngheață
e gustul acela pe care-l știai
demult, când ți-eram dimineață...
Hai, spune, ce mai este prin viață!

Așază-te în inimă, să ne povestim
ca și cum ne-am vedea ultima dată
în semn de protest să uităm să murim
să ne iubim pătimaș și-n erată...
Dar noi n-avem timp niciodată!


20 septembrie 2016