Ea stă în camera inimii supărată
părul ei negru s-a sinucis
a uitat cine sunt
sau poate niciodată n-a știut precis
Umbre otrăvite trec prin perete
fac drumuri în sus și în jos
numai ea știe de ce
a vrut să ucidă omul frumos
Nu se mișcă nicio pasăre-n aer
nu-s punți peste nopțile reci
ea s-a rătăcit demult prin ființă
nu ne mai ținem de mână pe aceleași poteci
Ea stă în camera inimii, supărată
din când în când ca un glonț mă străpunge
nu mai dă cu mătura prin suflet
în prăpăstii adânci gunoiul se strânge
Aștept desculț să se facă seară
să calc stelele-n colțuri, să sânger
poate băutura amară
mi-o va întinde până la urmă un înger
3 septembrie 2016
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu