În seara aceea mi-a curs sufletul pe asfalt
Stăteam încuiat cu amintirea ta
între lespezi imense
Oasele se sfărâmaseră
golul din jur mirosea a cenușă
Eram un copac fără picioare
care-și desena amprentele prin deșert
În seara aceea eram singur
ca-n toate serile ce aveau să vină
ca-n toate serile ce fuseseră înainte
Era septembrie
și o lună nebună călca pe tocuri ascuțite
prin sângele meu
plângând
Vara murise odată cu tine
N-aveam să-ți mai aud tăcerea
niciodată
doar câteodată o frunză mi se zbate în privire
De ce cazi?
o întreabă ecoul
16 septembrie 2016
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu