Poemele pe care m-am jurat că n-am să le mai scriu,
cu cerneala inimii or să fie scrise
N-are rost să le-ngrop și pe ele
în abise,
unde locuiești
pe o tâmplă
ca o ecuație de trei simplă
Ele trag să moară unele lângă altele,
anesteziate de căderi omenești,
își prezintă cu greu actele
cercetării dumnezeiești
Nu a făcut nimeni recurs în anulare,
dar în viața asta de nedescris,
fără chemare,
poemul pe care m-am jurat că ți-l scriu
nu ți l-am scris
Te las să ți-l scrii singură într-un timp
în care ai să călătorești printre nori
și o să-ți plouă în suflet
cu meteori
31 octombrie 2016
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu