Când noaptea-ncremenește și universul doarme,
și luna despletită mi se aruncă-n pat,
chiar nici atunci nu spun: adio, arme!
și demonii din suflet cu stele îi combat
Pe front e acalmie, au amorțit ghețarii,
prin sânge se strecoară corăbii de bazalt,
își scutură prea-plinul în trupul meu, arțarii,
tăcerea-i pregătită de marele asalt
Și pacă-i imposibil să nu mori de tot
prin emisfere cerebrale ninse,
e-atât de tragic marele complot
de când spre tine plâng doar mâini întinse
Din întuneric înapoi nu vin
decât acorduri false de lumină,
aștept refresh-ul magic la destin
cu universu-întreg înfipt în splină
Și parcă doare timpul și mi-e greu
s-ajung pe pernă cotropit de vise,
iubito, dacă-l vezi pe Dumnezeu,
să-i spui că mă găsește în abise...
16 octombrie 2018
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu