Îngerul mă strânge în brațe atât de strâns
încât aerul devine solid și mă îneacă,
în urma plecării ecoul a plâns,
copacii mor când frunzele pleacă
Cad din cer drumuri nesfârșite
pe care am putea să mergem de vrem,
s-ajungem la capătul ființei
unul din altul nemurire să bem
De jur-împrejur câmpuri spinoase
prin care tot rătăcim de un veac,
dăm vamă tristeții de-o viață întreagă
fără mine nu ești, fără tine-s sărac
Mă târăsc pe sub lespezi imense
îmi strivește sufletul o temere grea,
se-aude ecoul cum plânge
și-n neliniști de mână-s cu ea...
21 octombrie 2018
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu