Să nu faci niciodată aceeași greșeală,
s-ar frânge timpul și ar fi păcat,
îngerii-ar muri de aceeași boală,
iar sufletul n-ai ști unde-a plecat
Noaptea ar fi mai lungă cu-n veac,
ziua s-ar scurge ca un șarpe-n tranșee,
ai căuta inutil un alt leac,
pentru boala uitării, femeie
De aceea e bine să țeși la război
o năframă cu păsări nefiresc de albastre,
pe care le hrăneam amândoi,
înaintea epocii noastre
Și la urmă de tot, când te doare lumina,
să te-ntinzi printre ore, în brațele mele,
să uiți că mi-ai fost, un secol, străina,
și să fii calea mea printre stele
25 octombrie 2018
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu