Unul din altul ne-om face adăpost

Curg zilele prin sânge una după alta,
ni se ciocnesc adesea privirile de cer,
corabia cu îngeri a acostat în Malta,
pe-aici eternitatea s-a încuiat în ger

Aud cum pică frunza pe care am privit-o
surprinși de înlunare, îmbrățișați de munți,
Coboară iar în spaima mea, iubito,
să traversăm tăcerea pe-alunecoase punți

Ne strigă din retină imaginea surprinsă
de-o lume inocentă, ostracizată-n maci,
fereastra-i luminată de-o cetină aprinsă
ascunde-mi-te-n brațe, și stai așa, și taci

Neliniștilor mele li se vor stinge rugul
pe care ard de-un secol înveșmântat în scânduri,
să ari cât mai adânc tristețile cu plugul
și să aprinzi lumina în peștera din gânduri

Că mi-e de-ajuns de când surprins de toamnă
călătoresc apatic spre orizonturi stinse,
această regăsire cu patimă îndeamnă
să traversăm himera din inimile ninse

Ne vor pândi primejdii în fiecare seară
întinși la gura sobei, pe un covor de flori,
și trenuri răzvrătite ne vor striga din gară,
și vom rămâne-n condici pustiului datori

Dar nu ne vom întoarce privirile spre noapte,
vom evada de-acolo de parcă n-am fi fost,
ne strigă așteptarea închisă-n mere coapte,
dar noi, unul din altul, ne-om face adăpost


7 octombrie 2018