vineri, 19 octombrie 2018

Cer prin suflet prelins

Până la sfârșitul lumii și încă o zi,
până la sfârșitul timpului 
și încă o secundă,
te voi iubi

Sabia ta o să-mi pătrundă
ochii, sufletul, inima,
toate amintirile;
știu că n-ai să schițezi niciun gest
și n-o să-ți ridici
dinspre tine
 privirile

Sângele va curge în valuri de sare,
vor cădea în nisip visele,
mă vor sfâșia sălbatice fiare
și s-or hrăni din trupul meu, abisele

Și toate acestea se vor întâmpla 
fără să știi
când va cădea 
din cerul prin suflet prelins,
ultima zi


18 octombrie 2018

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu