Câteodată mă simt intrus,
stau cu umbrele după ușă,
timpului îi trag câte-o tușă,
un ochi nemilos mă privește de sus
Se deschid în aortă tăceri adânci,
mă cațăr cu unghiile, sfâșâi zidirile,
îmi cad în prăpăstii privirile,
zdrențuite de cele zece porunci
Mă iau la pietre îngerii de pe celălalt trotuar,
ei sunt, desigur, fără păcate,
peste jocurile iubirii, trucate,
demonul nopții toarnă mortar
După o vreme, de sus,
plouă cu lacrimile mele de ieri,
de jur-împrejur primăveri,
numai eu sunt pe lume intrus
26 octombrie 2018
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu