Când îngeru-a strigat

Dintre miile de stări confuze
care m-asupresc și mă combat,
doar surâsul enigmatic de pe buze
m-a convins când îngeru-a strigat

I-am răspuns cu dorul meu de-o viață
ce stătea-ncuiat în scrinul vechi,
și întâia noastră dimineață
s-a întors ca să ne fim perechi

Mor acordurile toamnei în fereastră
și prin sânge rătăcesc copaci,
dar privirea mea-i tot mai albastră
de când sufletul de spaime mi-l dezbraci

Și secunda ta încuiată bine
într-un ceas ce se-nvârtea invers,
ca un glonț s-a risipit în mine
și pe urma ei pierdută-ai mers

De atâtea racordări la suflet
s-a făcut din doruri primăvară,
lângă umbra vieții mele cuget,
dar nu pot s-o-mpiedic să mă doară


28 octombrie 2018