A emigrat din noi câmpul de maci

Eram doar o săgeată spintecând cerul albastru
și m-ai făcut să bâjbâi ca o cârtiță sub pământ
pentru tine am dresat calul măiastru
și m-am lăsat târât de demoni năprasnici în vânt

Tu veneai dintr-o lume de bazalt și otravă
și nu știai că-n altă viață mi-ai fost prințesă
eu navigam printr-o inimă de zăpadă
târât de pustiul din suflet în lesă

Locuiam într-o statuie ce-mi furase chipul
și abia așteptam să plec de aici undeva
pe o altă planetă unde marea, nisipul
mi-l așterne la picioare să-ți văd urma, cândva

Și s-au ciocnit privirile noastre deodată
și fiarele colții și i-au scos prin retină
din odiseea parcursă printr-o eră ciudată
s-a prelins încleștarea de lumi clandestină

Și s-a făcut atâta lumină că brusc
ochii mei înserați în sadică ebonită
s-au topit și s-au scurs din vasul etrusc
peste ochii tăi de maree strivită

Și m-am făcut mai înalt și mai sigur
de când ți-am îmbrățișat timpul, Calea Lactee
rătăceam prin trecut dar nu mai eram singur
te-ascunseseși în mine, sub o frunză, femeie

Și nu mai era imposibilă nicio umbră
văzduhul era doar culori și miresme
iarna fugise din gânduri în tundră
și îngeri creșteau în catapetesme

La picioarele mele se-ntindea nevăzutul
și-l călcam fără teama de spini
căzuse în praful zăpezii tot lutul
și la pragul ființei cântau arlechini

Dar dintr-o dată un demon ciudat
și-a întins tentaculele dinadins
din mine pe o scară de fum ai plecat
și tot albastrul din cer s-a prelins

Și-n iluzie străpunsă de dor te prefaci 
prin cosmos rătăcești fără cuvânt
a emigrat din noi câmpul de maci
și pulberea ni se-mprăștie-n vânt



5 septembrie 2015