După ce a violat-o cu perversiuni pe limba română, chiar de ziua ei, de au găsit-o lingviștii, legiștii, ginecologii și antropologii sub niște dicționare explicative mai mult moartă decât vie, înghițind ultimele dezacorduri, generalul de operetă Anghel Iordănescu ne-a atins și pe noi la encefal cu tactica adoptată la meciul cu ridicola echipă a Ungariei. Deviza de luptă a bătrânului strateg al fotbalului banalo-ortodox a fost: ”tot pe loc, pe loc, pe loc, să răsară busuioc!”
Nu știu de ce am impresia că odată ce ajung în Parlament ca vitele la staul, până și oamenii care păreau cumsecade înainte de a-i lovi damblaua unicității lor, ajung niște lichele. Au impresia că sunt niște arhangheli care nu trebuie să se mai roage la Ăl de Sus ca să le dea ceea ce nu au, adică minte. Devin aroganți, atoateștiutori, atoatefăcători. Realitatea e că așa au fost dintotdeauna, mareea înălțării vremelnice scoțând la suprafață jegul ascuns sub costumele de firmă îndoielnică. Jocul de-a puterea prostește. Sau așa mi se pare mie, că-s mai de la țară, de unde Iordănescu se vedea ca un mare antrenor care pupa poala popii Argatu cât era ziulica de lungă și se ruga disperat la niște iconițe să nu-l dea Hagi și Popescu afară de la Națională ca pe Gică Craioveanu.
Că dacă e să fim drepți, cariera glorioasă de antrenor a lui Tata Puiu se leagă de o generație excepțională de fotbaliști, atât la Steaua cât și la Națională, iar echipele preluate erau gata formate. În rest, pe unde a mai antrenat, n-a făcut mulți purici, d-aia a și ajuns în situația penibilă să facă afaceri imobiliare cu Gabriel Oprea, doctorul doctorilor, și să promoveze în Forumul Rușinii Naționale în care niciodată nu ești sigur cine face prezența, vreunul dintre colegii de rit vechi de-ai lui Mihai Viteazul sau vreun aprod de rit nou de-al Laurei Codruța Kovessi.
Readus la Națională, în lipsă de alte soluții cât de cât viabile, că adevărații antrenori aveau serviciu, iar Lucescu nu era nebun să se întoarcă acolo de unde a fost alungat după ce spulberase Austria lui Toni Polster cu 4 la 0, părea că e omul potrivit să aducă echilibrul pe plantația unde domnise bișnițăreala lui Pițurcă. Dar, vai, înlocuitorul lui Satana își făcuse chip cioplit după ce se privise îndelung în oglinda timpului și își aranjase freza tip ”potopul lui Noe”!
Și au început să apară rezultatele de egalitate, victoriile chinuite, că România face parte dintr-o grupă din care, după cum se joacă, niciunei echipe nu ar trebui să i se permită să meargă la turneul final. Păi dacă toți jucătorii feroezi ar fi putut să ajungă la meciuri, de n-ar fi fost ocupați cu pescuitul, porcăitul, curvăsăritul și alte îndeletniciri nobile, acum insularii ar fi fost lideri autoritari. Așa însă, o Românie chioară, ciungă și oloagă, cerșește bilete de participare, deși ceea ce joacă sub bagheta tragedianului ultraosderos, fost ultraortodox, nu poate fi numit fotbal ci doar un fel de 6 din 49 cu o singură bilă.
Confruntarea cu lamentabila echipă a Ungariei nu merită niciun comentariu, rezultatul definește perfect nivelul fotbalului practicat, iar spectatorii ar trebui să-și primească înapoi banii pe bilete, plus o cină romantică mixtă. A vedea un meci încheiat zero la zero e ca și cum la propria nuntă ți s-ar servi pufuleți în loc de tort iar în noaptea de după te-ai trezi în pat cu Nicolae Guță pe post de mireasă.
Totuși, trebuie să nu fim răi și să apreciem ospitalitatea ungurească care ca și gazde nu sunt răi, fac mai multe figuri în deplasare pentru că lor, dintr-o eroare de ADN istoric, li se pare că sunt peste tot acasă. Deși ne așteptam să construiască un gard de sârmă ghimpată în fața migranților noștri aduși cu arcanul de prin deșerturile lumii a treia a fotbalului, n-au făcut-o. S-au bazat pe apărarea lor vraiște, dar Iordănescu n-a vrut să riște să joace cu jucători ofensivi că el pregătise meciul pentru nula la nula și ăștia îi stricau socotelile. Și când te gândești că-l avea la îndemână pe Viorel Moldovan... E clar că nu știe să facă schimbările. Păcat! Și-i mare păcat și de gazonul ăla pe care l-au stricat purtătorii ilegali de crampoane de nu mai au hunii unde să-și priponească caii...
Așa se face că România, cea de-a șaptea orchestră fotbalistică a lumii, plecată de la festivalul ”George Enescu” să dea un spectacol de neuitat la Budapesta, s-a identificat cu taraful de la Clejani scoțând un zgomot ciudat 90 de minute până când lumea plictisită de moarte s-a cărat acasă. Ungurii în Ungaria, românii în Transilvania. Cu excepția dirijorului decrepit Iordănescu care și-a dat seama, în sfârșit, că Grecia e cea mai bună echipă din grupă, fiind pe ultimul loc. Culmea e că are dreptate, că o cunoaște cel mai bine. Chiar dacă atunci când o antrena el, era ciuca bătăilor. Ca și acum...
Dar așa cum spuneam la început, generalul de operetă Anghel Iordănescu are o relație personală cu limba română căreia-i ordonă, în fața camerelor de luat vederi, să se dezbrace la pielea goală și să danseze pe mese. Și cum proasta-l ascultă, nu scapă niciodată prilejul s-o violeze...
5 septembrie 2015
editorial ”Arena buzoiană”
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu