Se zice că în Moldova dacă ai geacă de piele, încălțări ”Abibas”, fes ”Oblio” și știi și olecuță de bataie, ești moartea pasiunii, toate fetele e leșinate după tine, nu mai trebuie să le bagi cu forța în mașină și să le sechestrezi până se obișnuiesc cu atmosfera. Sau cum ar spune galeria lui Rapid, care, după câte se știe, nu e membră de partid, dar nici pe la biserică n-a fost decât ca să spargă cutia milei, porțile ți se deschid. Cică toate porțile...
Așa o fi, nu putem să contrazicem tradiția multiseculară a acestui colț de rai second-hand, că imediat ne citește ”Moartea din Carpați” editorialul și ne rupe ursulețul de pluș cu dinții, cum l-am văzut o dată la televizor, între o participare la seminariile socraticului Măruță - care trage audiența de... în sfârșit, care trage audiența - și tăierea porcului bunului său tată, un om de altminteri onorabil, cu singurul defect că, atunci când era posibil, procrea la beție. Dar acum, pe criza asta demografică n-are rost să mai facem mofturi, bine că a ieșit și așa, că până la urmă licențiatul în dreptul celui mai bengos și istoria tricepșilor, e un băiat simpatic care, dacă nu lua atâtea picioare-n gură și pumni în dovleacul care-i ține loc de umbrelă, putea lesne plagia și-un doctorat. Și vă asigur că nimeni nu i-ar fi cerut să-și dea demisia din importanta funcție de bătăuș cu carismă, că noi, românii, ne iubim plagiatorii până la uitarea de sine.
Văzând ce megastar de Dâmbovița a devenit Cătălin Moroșanu, și alți flăcăi, zămisliți la contactul culturilor de Cucuteni-Cotnari cu Podul Iloaiei-Huși, s-au apucat să bată lumea. Și-o bat bine, ceea ce pe noi, ca ultra-ortodocși fervenți, nu poate decât să ne bucure la pitpalacul inimii.
Deunăzi, un flăcău chitit pe poceală din aceeași zonă crepusculară, s-a apucat în Germania chimistei Angela Merkel - care experimentează acidul sulfuric islamic cu baza teutonică oarecum creștină - să-l bată la meserie pe un găligan de-al lor de 108 kg, hrănit numai cu cârnați și ură față de români, până i-a sărit ăluia muștarul pe nas.
Mihai Nistor, strănepotul de 104 kg al lui Ștefan cel Mare (că și ăla le-avea cu cafteala ceva de speriat ), i-a arătat Angelei de ce nu vrem cotă de refugiați. Pentru că e un meci pe viață și pe moarte care se încheie în repriza a noua, prin knock-aut. Adică, dacă nu ne fac ei șnițele cu vreo centură d-aia zburătoare de-a lor, îi facem noi cu vreo lovitură venită din fundul curții și ne încingem și cu chimirul aurit fără să fim acuzați de hașmanglire. Ceea ce a făcut și boxerul nostru care și-a înfășurat pe trupul bine lucrat de tescovină și busuioacă, centura AIBA, cea mai nouă versiune profesionistă în care și amatorilor le este permis să facă bani frumoși, ca să nu mai fugă înainte de vreme la concurență. Ca să înțelegeți toată istoria, cei care participă la galele organizate de forul internațional de box, își păstrează și toate drepturile de amator, inclusiv acela de a boxa la Olimpiadă. Adică, e la fel cum se întâmplă în baschet cu profesioniștii.
Ce mi-a plăcut mie la băiatul ăsta, care s-a luat de box la 16 ani fiindcă era prea gras, a fost principiul sănătos de viață, chiar dacă e un plagiat după Aristotel, care sună cam așa : ”decât să plângă mama, mai bine să plângă mă-sa!”. În mod sigur i l-a impregnat cărturarul Relu Auraș, adică acel individ care a făcut din Leonard Doroftei și alți golani de cartier, campioni mondiali fără toate țiglele pe casă. Acum, ca să-și încununeze cariera, a scos din jobenul de mare antrenor și un super-greu, că de vreo patruzeci de ani (de la celebrul meci în care Simu l-a snopit pe Teofilo Stevenson până în ultimele treizeci de secunde când, în loc să-i întoarcă și obrazul celălalt, i-a dat cubanezul o carabă de l-a adormit), n-am mai pupat vreo medalie la această categorie. E adevărat că nici nu aveam cum să vedem mulți sportivi cu greutate că în Moldova mâncarea-i mai mult așa de fudulie, băutura-i temelie. Urmată, evident, de tradiționalul viol în grup...
29 septembrie 2015
editorial ARENA BUZOIANĂ
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu