Întrebare întrebătoare: e fotbaliștii filosofi? Dar comentatorii? Care e cei mai buni metafizicieni: e antrenorii sau e masorii? Și dacă fotbaliștii nu e filosofi, atunci ce e ei? E oameni de bine sau e oameni de rău? De fapt, atunci când ratează e și de bine, e și de rău. De bine pentru adversari și de rău pentru echipele lor.
Și acum să analizăm dilema existențială: cine a fost întâi, mingea sau fotbalistul? Oul de graur sau Dumitru Graur? Care zicea: ”cu părere de rău, trebuie să mă laud de la început.” Parcă mi-a citit pe peretele minții. Păi nu vă spusei eu mai prin iunie că ”Steaua” cu Rădoi și cu transferurile SF pe care le face nu va pupa Liga Campionilor ci doar poala popii?! V-am spus, dar ce, m-ați crezut?! Ați zis că sunt dinamovist și că la ”Steaua” oricum s-a mers pe principiul neoclasic ”prost să fii, noroc să ai!...” Și pe bună dreptate, dacă e să fim corecți și să privim traiectoria becaliană a echipei precum și conturile oierului-scriitor pe pereții pușcăriei.
Spre deosebire de regele socraticilor (nu ăla cu ”cunoaște-te, fraiere, pe tine însuți”, ci brazilianul omonim) care zicea că ”nu mă pricep să dau pronosticuri înaintea meciurilor”, eu chiar mă pricep, ca să nu mai vorbim că alea după meci îmi ies la fix. Ca și ale distinșilor jucători la pariuri sportive din redacția ”Arenei”.
Și știți de ce? Pentru că ”meciul a avut momente bune ei, am avut momente bune noi”, cum sună unul dintre principiile hageliene. Și pentru că ” Ianis are amândouă picioarele și sunt la fel”. Or fi amândouă pe stânga sau pe dreapta, ta-su știe, că a fost ”educat într-un spirit care trebuie să muncești, trebuie să meriți, trebuie să fii acolo”. Și oricum, ”în numele meu vorbesc faptele, nu vorbește Hagi”, că ”primul lucru care am venit la echipa națională am dat totul”
Credeți că există cineva din spațiul carpato-danubiano-erotic care să-l concureze pe Hegel din Carpați la cugetări atât de adânci că nu mai poate nimeni să le scoată la lumină? Nici pe departe, cum deschide filosoful Gică crăpătura gurii, cum le bagă mortu-n casă. Au încercat și alții să-l copieze, dar nu prea le-a ieșit pentru că una e ”să fie bine, ca să nu fie rău” și alta-i ”vreau să-mi pun calitățile mele în sânul echipei de club”, după cum îl trăda subconștientul pe guralivul de Mutu, cel pierdut definitiv printre decolteuri pudrate cu prafuri de scărpinat. La confluența dintre Heidegger și Rică Răducanu se adapă ca un înțelept din Tibet, regele neîncoronat al filosofiei de iarbă verde, căreia englezii i-au zis gazon, Gheorghe Hegel Hagi.
Cât despre mine, ce să mai zic? Ușor cu pianul pe scări că, vorba hageliană, ”am avut și șansă și noroc!”
În rest, vă doresc o săptămână ”fără probleme și bani”, ca să închei cu un citat celebru din Maria Grapini, această postmodernă Mița Biciclista care-a căzut și și-a rupt trista prin Parlamentul European.
Ce, aveți ceva împotriva criticii rațiunii pure la adresa lui Hagi? Sunteți într-o mare eroare, ca să nu zic greșeală, că n-ar fi academic. Păi știți cum a rezolvat idolul vostru chestiunea? Simplu și la obiect, cu un șpiț la vinclu: ”dacă ți-e frică de lup, nu intri în pădure...”
21 septembrie 2015
editorial ARENA BUZOIANĂ
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu