De o mie de ori mi-ai promis

Orașul a rămas pustiu, străzile inimii-s inutile
plânge un demon în mine lângă îngerii deja morți
uciși de un demon al fricii de viață
toate vinovățiile lumii îmi sunt povară
și s-a rupt gheața subțire ce mă ținea legat de absolut
cu o sfoară

Nu știu dac-ai plecat, dac-ai fugit, dac-ai uitat
dar ai tăcut, ai tăcut, atât de tare ai tăcut
că se-auzea până la mine
tăcerea de lut

Țintesc ultima dată în iris orașul
n-o să-l mai privesc niciodată la fel
de fapt n-am să-l mai văd niciodată
Urăsc blocurile astea din cărămidă și mortar
care mi se rostogolesc prin suflet
ca un convoi mortuar
și nu mai pot să traversez prăpastia inimii
din avatar

N-am să mă mai uit la nicio fereastră aprinsă
lampa vieții mele s-a stins
când îmi cânta cucuveaua prelinsă
din sufletul tău dinadins
Și atunci prin secundă 
toată tristețea lumii în mine s-a-ntins
Singur cu amintirea ta-n brațe
lângă umbra inimii am șezut 
și am plâns

Tu nu mai erai să ai grijă de mine
în toată viața asta și în vis
așa cum de-o mie de ori mi-ai promis


16 septembrie 2015