După megașoul Elisabetei cu leșii, moldovenii și turcii, este adus în Moldova, ca s-o pună cât de cât pe labele din față, eternul Radu Mihnea (1616-1619) care după numai trei ani cere pensionarea anticipată - ei îi ziceau mazilire - pe caz de boală, cu niște certificate medicale false din care se hlizea la comisia Ministerului Nesănătății o ciudată boală de ochi. Adică nu-și prea vedea bine viitorul că lucrurile erau cam complicate în Moldova.
Pe locul mortului ajunge domn un aventurier de teapa lui Despot, un mavrovlah, adică un român de pe coasta dalmată, pe nume Gaspar Grațiani (1619-1620). Ăsta nu știa limba țării - nici nu era simplu - și avea un tălmaci crețuliu, cu rezidența nepermanentă la Poarta Albă, pe numele său de lingvist, George Fecali. Cum nici ăsta nu știa limba țării au trecut în doi timpi și trei mișcări de partea polonilor crezând că se exprimă mai ușor, dar neținând cont de aspectul nesemnificativ că turcii îi făcuseră oameni. Așa că otomanii vin, conform tradiției, cu o oaste bine instruită și la Țuțora îl fac de băcănie pe Grațiani care reușește să treacă Prutul însoțit de niște boieri credincioși, Șeptilici și Goia, care nu scapă oportunitatea de a-l omorî.
Noul domn, Alexandru Iliaș (1620-1621), îi pedepsește pe criminali tăindu-le capetele și aruncându-le stârvurile în ieșitoare. (Prin ieșitoare vă rog să înțelegeți acel loc în care până și Klaus Johannis se duce singur în vacanță. ) Birurile grele și proasta administrare a țării aduc rapid mazilirea și revenirea pe tron a lui Ștefan Tomșa (1621-1623) care, între timp, la solicitarea sultanului, se căsătorise cu văduva unui grec foarte bogat, fată bună dar urâtă cu spume. În acest mandat n-a mai tăiat la boieri că nu prea mai avea pe cine...
Ia să vedem dacă ghiciți cine se întoarce pe tron? Exact, Radu Mihnea (1623-1626), pe care atât îl respectau turcii pentru diplomația lui de-a dreptul machiavelică încât ar fi fost mare minune să nu moară ca tot omul, pe tronul lui. Acu nu știu dacă-i trecuse boala de ochi sau i s-a părut că ar mai fi ceva de furat prin Moldova, cert este că a avut un P.R. de excepție; Miron Costin, dacă ar fi putut călători în timp, l-ar fi luat acasă la el și l-ar fi pus pe birou să-i pupe târlicii non-stop, atât de mult îl iubea și-l lăuda în slove meșteșugite. Că, sincer să fiu, era destul de priceput la libidinoșenii cronicarul când avea vreun interes pecuniar.
Încântat că domnitorul găvărea în greacă, turcă,latină și italiană -altminteri nu s-ar fi înțeles cu tovarășii de zburdălnicii financiare -Miron zicea că ăsta judeca după dreptate. Ceea ce pare incredibil pentru spațiul carpato-danubiano-pontic. Asta înseamnă că dacă ar fi vrut să adere la Huniunea Europeană n-ar fi avut probleme în rapoartele pe justiție. În plus avea un simț al etichetei și al fastului exagerat; cine încălca protocolul belea belerenghiul.
Dar cum fudulia se plătește, taxele și impozitele erau excesive, ceea ce-i determină pe poporeni să-i facă la toate ocaziile diverse urări de bine, adresate fie direct, fie prin intermediari. În multe dintre ele era implicată și mă-sa deși hoașca n-avea nicio vină. Și ca întotdeauna le acordă o atenție deosebită grecilor spre nemulțumirea băștinașilor cărora filosofii Eladei nu le picau deloc bine la lingurică.
Radu Mihnea a fost nevoit să se lupte cu tătarii lui Cantemir bey, supărat că Tomșa, prietenul său, fusese trimis după țigări.
Dar și legendele neștiute mor de gută ceea ce a făcut și Radu Mihnea, la Hârlău, unde, mai nou, își făcuseră domnitorii Moldovei un fel de hogeac de vacanță căruia îi spuneau reședință domnească. Locul îl știți și voi, sunt convins. Și dacă nu-l știți voi, Klaus Johannis îl știe sigur.
Fiul său, Alexandru Coconul, domn al Țării Românești - Valahia, pentru neștiutori - îl aduce la București și-l pitește, cu mare fast, la doi metri sub nivelul mării, în subsolul bisericii ”Radu Vodă”. Că după cum știți, dar eu vă tot repet, că învățătura e mama învățăturii, după cum zice un vechi proverb roman copiat, evident, de la daci, care au inventat până și apa plată, Radu Mihnea domnise de vreo două ori și-n Valahia. Pe lângă Alexandru, care va domni și-n Moldova, a mai avut-o și pe Ecaterina, viitoarea doamnă Moise Movilă.
La putere ajunge un tip interesant, Miron Barnowski (1628-1629), bun gospodar și foarte credincios scopurilor sale. Scade dările, dacă puteți să vă imaginați așa ceva, iar în 1628 îi priponește pe țărani de glie, așa cum făcuse și Mihai Viteazul în Valahia, ambii domnitori fiind, de altfel, exponenți ai marii boierimi. Plin de lovele, după cea de-a doua căsătorie cu fiica guvernatorului polonez al Cameniței, își cumpără cu 320.000 de zloți o moșie uriașă în zonă, unde se va retrage în 1629 când este mazilit sub pretextul că n-a plătit 40 de pungi de galbeni peste haraciul convenit.
Este adus pe tron Alexandru Coconul (1629-1630), fiul lui Radu Mihnea, care însă era varză, nu învățase nimic de la ta-su. D-aia nici n-a avut zile multe, murind la doar 21 de ani, de moarte naturală. Adică ierburile din care a fost fabricată otrava erau mai eco decât mișcarea ”Uniți, salvăm un rahat”.
Moise Movilă (1630-1631), fiul lui Simion Movilă și totodată cumnatul lui Alexandru Coconul, era un om blând care, printre alte inițiative populiste, construia case pentru săraci, ca să aibă turcii ce incendia, că ăștia, neținând cont de meandrele concretului, își cam făceau de cap prin țară nedând socoteală nimănui. Acum nu știu dacă erau mână în mână cu domnul ca să aibă ăla tot timpul front de lucru pentru constructori, cert este că realitatea era destul de aiurea pentru pompieri și pentru adversarii încălzirii globale cărora li se dădea apă la moară.
Alexandru Iliaș (1631-1633) se pune cu birul pe țară, sfătuit de grecii din jurul său, mari specialiști în a provoca crize economice peste tot pe unde aterizau ca un nor de lăcuste. La plecarea survenită ca urmare a jafului generalizat, dar bine organizat, în șesul Bahluiului, este înconjurat de o mulțime furioasă căreia i-l oferă cadou, în schimbul eliberării drumului, pe sfetnicul Venelli. Este ciopârțit în doi timpi și trei mișcări cu topoarele, lucru absolut firesc pentru acea zonă geografică. În completare, au mai tocat câțiva grecotei de rang inferior, dar Iliaș este lăsat să meargă la Stambul, unde va trăi din osânză până în 1666 (Ptiu, drace!).
Fraierul de Miron Barnowski, careavea o viață de belfer la moșia lui de lângă Camenița, se duce la Stambul cu gândul să se întoarcă la putere. ”Că dulce este domnia din Moldova”, după cum aproape poetic se exprima el. Punând gheara pe distinsa-i personalitate, turcii îl execută în doi timpi și trei mișcări pa Barnowski, despre care nici nu știu ce să cred, dacă a fost un domn bun sau unul nașpa. Dar o să mă gândesc și-am să vă spun altădată că vine peste mine, din nou, blândul Moise Movilă (1633-1634), care, însă, nu stă nici cât capra la țap, fiindcă este nevoit să se retragă, însoțit de 1400 de ostași, în Polonia, fiindcă avea o frică paralizantă de lup. Acolo va trăi până când va muri, dacă îmi aduc bine aminte, chiar în vremea lui Dabija. De ce a murit tocmai în vremea lui Dabija? Ei, asta-i ? Prea vă roade grija?!
PROMOUȘĂN
Băi aceștia, ați auzit de Vasile Lupu? Da!!! Bine, atunci data viitoare o să vă povestesc despre Matei Basarab...
31 august 2015
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu