Acea zi

Sunt zile în care de tine nu-ți mai amintești
Ți se pare-o povară să-ți duci sufletu-n spate
Nu mai răspunzi semnalelor pământești
Nu mai vrei să dai lecții de moralitate

Să trăiești ți se pare bizar, inutil
Să iubești știi că nu se mai poate
Legat de existență cu aprinsul fitil
Ți se pare-o povară să-ți duci sufletu-n spate

Ți-ai spune adio, da-i spartă oglinda făpturii
Și-n chipul ferestrei e un cer blestemat
Toți zeii păgâni din texturile urii
Din tine-au făcut supremul damnat

Și nu mai vrei de nimeni să știi
Nici dacă planeta trăiește sau moare
A venit ca un glonț de zăpadă acea zi
Cu-n cortegiu de măști mortuare

Ți se pare firesc să te oprești înrobit
Pe trotuarul dintre viață și moarte
Nu mai știi nici pe cine-ai iubit
Și te-ascunzi în semne secrete de carte

Nimeni n-o să te găsească vreodată
Prăpăstiile din tine sunt așa de adânci
Și pe o coală albă, antedatată
Întreaga-ți existență la vulturi o arunci 


3 noiembrie 2015