Lungul drum al sufletului către trup

În noaptea aceea de rouă și granit
Te-am căutat mirat prin infinit
Spaima coborâse pe o scară; și-n noi
Îngerii se luptau să nu devină strigoi

Așteptam să te scuturi de false dureri 
Să zboare din tine ziua de ieri
Cu aripi de lumină, albastre
Amestecate-n aripile noastre

Printre îndoieli și emoții de jar
Mi-am desprins ființa și-n avatar
Am intrat căutându-te-n viața promisă
Erai acolo, în poezia nescrisă 

În jur dansau colți sălbatici de lup
Și-n lungul drum al sufletului către trup
Culegeam stinghere surâsuri de rouă
Nevăzutu-mi rupsese inima-n două

O parte erai tu, o parte eram eu
Între noi nu mai era decât Dumnezeu
Atunci i-am smuls temerii nodul
Mi-am aruncat în flăcări eșafodul

Să ardă acel timp nedorit și barbar
Mi-ai întins otravă în ochiul-pahar
Și m-ai băut pe loc în loc de otravă
Veioza lunii ne-a surprins pe epavă

Secundele s-au rotit în alt sens
Eram dezertori în acel univers
Unde ajunsesem sfâșiindu-ne gândul
Tristețile le luasem de-a rândul

Nu ne-am fi întors în veci pe pământ
Eram prizonierul tău închis în cuvânt
Erai prizoniera mea încuiată în sânge
Și acum aud cosmosul prin mine cum plânge

Și mă-ntreb: cine-a fugit parșiv?
De ce sublimul nu-i definitiv?
De ce suntem trași de Carul Mare pe roată?
Am să-i dau foc universului odată

Să ardă toți îngerii de zăpadă din mine
Să pot să-mi împrăștii cenușa prin tine
Și vântul ca un laș fantomatic să bea
Din inima ta și din inima mea


6 noiembrie 2015