Pe țărmuri răvășite de mistral

Te scurgi prin mine picături
pe țărmuri răvășite de mistral
toată tăcerea lumii din picturi
se stinge în apusul austral

Lumini sticloase încuiate-n rouă
trec prin retina visului nesincer
și nimeni n-o să știe dacă nouă
ne-a fost repartizat același înger

Mă strânge ca un șarpe de asfalt
umbra-ncastrată-n năluciri
te duc de mână prin neant
sedus de neuitate amintiri

Cuvintele mă însoțesc tăcute
și-ar vrea să plângă pe genunchii mei
dar au privirile pierdute
strivite-n colții ultimei idei

Numai ecoul se mai zbate-n gânduri
mor macii inventați în câmp pustiu
se-nvârt prin emisferă niște vulturi
vă cam grăbiți, spuneți-i că sunt viu

Și n-am s-o părăsesc curând
această mare-mi scrie odiseea
la târgul de iluzii nu mă vând
m-așteaptă lângă rug ideea

Că niciodată nu e prea târziu
să ne găsim în univers vreun loc
iubirea-i singurul motiv
să ardem zgura timpului în foc

Se-aude-n noapte gongul de final
pe scena minții bântuie psihoze
și-n mine ca-ntr-un creuzet fatal
se sinucid metempsihoze


19 noiembrie 2015