Nu mai sunt urme pe care să calc

Au rămas în urmă zilele sticloase
zilele magice și zilele gri
tristețea îmi curge ca o lavă prin oase
pe aici înserarea-i la fel cum o știi

Planeta aceasta-i la fel de sălcie
oamenii sunt iluzii întâmplătoare
eu strig tot ca Ioan prin pustie
corabia lunii se îneacă în mare

În amintiri se topesc niște crime
suflete mutilate de spaima de vis
o lacrimă inutilă se îneacă în rime
binele este rău, răul este prescris

Printre frunze drogate se-aude cum țipă
o toamnă pudrată cu ceață și talc
am făcut de mine atâta risipă
că nu mai sunt urme pe care să calc 

Și-n sânge te caut ca pe-o ultimă rază
se dau în globule infernalele lupte
umbrele nopții stau în tâmple de pază
pe unde-i corabia cu speranțele rupte?

Mai vede-n furtună steaua polară?
Îi mai cade magia înlunării în oase?
Viața nu-i decât o odisee amară
răstignită în zile de gheață, sticloase


5 noiembrie 2015