Nimeni nu știe unde pleacă

Acest viscol ce nu se mai sfârșește
ce bate-n cuie sufletul plăpând
la târgul de iluzii ne cerșește
să evadăm din noi e prea curând

Să ne sfârșim chemările de alge
să ne topim tot sloiul din priviri
această nemurire nu se sparge
nu mor banal supremele iubiri

Dar parcă toată nesfârșirea noastră
e-un naufragiu printre dromaderi
ne bate singuratic în fereastră
un mâine care-ar vrea să fie ieri

E totuși prea curând să părăsim planeta
mai sunt în noi lumini de-argint
nu s-a desprins din trupul gol placenta
pe Marte toate visurile mint

Nimeni nu știe unde pleacă
de ce eternitatea ne cerșește
cum de-a crescut în suflet tundra
și viscolul de ce nu se sfârșește


27 noiembrie 2015