Viața-i un tren ce transportă minciuni
mereu pe peron despărțiri se întâmplă
moara de iluzii ne macină-n tâmplă
inima inserează stricăciuni
Nu sunt limite pentru alpiniști
ne legăm de-absolut în cătușe de fum
dar niciodată, mai mult decât acum
ochii lui Dumnezeu n-au fost mai triști
Ne dilatăm ființa-n avatar
până ne prinde-n clește o vitrină
atunci eternitatea clipei se comprimă
și sufletul se-ascunde-n buzunar
Se răscroiesc în noi cărările de melci
pe fundul lor ne place să bâjbâim homeric
ne eclozează-n minte oul sferic
prin orele absurde ca o fantomă treci
Și calci la repezeală cohorta de tăciuni
și-ți tremură ființa de-atâtea renegări
peroanele-au fugit flegmatice din gări
și deraiază trenul ce transporta minciuni
29 noiembrie 2015
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu