Prin deșertul inimii

Am traversat deșertul
 și se mirau ochii de atâta nălucire

Mâinile-mi zburau invers prin văzduh

să deruteze corbii 

care-și făceau carnivore speranțe

că or să ia cina în trupul meu

cu o femeie frumoasă 

străbătută de solarele gloanțe

Am ocolit toate oazele de unde

 amazoanele prizoniere bănuitelor frumuseți

îmi dădeau SMS-uri cu numere ascunse

emoticoane pe care crescuseră bureți

Și se întrebau complotistele în cor

cine sunt și unde mă duc

de nu le văd fluturânde batistele

prin televizor?

Oare nu simt cum mă topesc

și mă prefac în neant?

Dincolo de linia orizontului

e timpul celălalt

unde eu nu voi mai fi singur

ci cu umbra mea

îmbrățișată de propria-i umbră, desigur

Dar nu m-am oprit 

și am mers mai adânc prin deșertul inimii

numai să fiu cu tine cât mai multe secunde

neștiind de ce și până unde

Oricum, la sfârșitul zilei, 

când se trage cortina nopții de lut

rămânem singuri

călătorind cu o corabie fără pânze

prin timpul pierdut

9-11 noiembrie 2015