Îmi scapără-n sânge pantofii tăi cu toc
iubita mea absentă, din secolul trecut
și-n minte se aprinde definitiv un foc
să ardă depărtarea prin care te-ai pierdut
Pe străzi strivite-n suflet se-aude câte-un șlagăr
și în refrenul tainic sălbatică te-ascunzi
închis în mine însumi, definitivul lagăr
prin labirintul nopții lunatică pătrunzi
Și-n leagănul uitării ca o statuie greacă
mă chemi cu ochii umezi să devenim un cer
un tren plin de iluzii prin lacrimă-o să-mi treacă
și ruginește timpul sub masca mea de fier
Atât de mult, iubito, aș vrea să ne întoarcem
pe insula pierdută în marea unui gând
și-n viața viitoare magia s-o refacem
că ai venit târziu și ai plecat curând
Și-o să-și aducă aminte de odiseea noastră
lumina transplantată într-o baladă rock
și-am să mă uit la tine prin unica fereastră
a inimii în care pantofii tăi iau foc
12 noiembrie 2015
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu