Mai lasă-mă să stau puțin...

Lasă-mi bucata mea de timp
s-o înfășor în ghinde și în alge.
Când gheața inimii se sparge,
strivit de zeii din Olimp,
visul pierdut sufletu-și trage.

Lasă-mi picioarele prin rouă
să plângă, neștiind ce faci,
ca-n vremea când în clești de raci
redesenam o lună nouă
îmbrățișați în câmp de maci.

Lasă-mi o lacrimă să cadă
prin ora ta de amânări...
Corăbiile închise-n mări
tristețile n-or să le vadă
preocupate de plecări.

Lasă-mi ecoul să sărute
zările stinse în destin.
Mai lasă-mă să stau puțin
să-mi amintesc acele rute
pe care astăzi sunt străin.

Lasă-mi mirarea să se înece
în lampadarele nesparte...
Chiar dacă azi miroase-a moarte
și-un glonț prin inimă îmi trece,
îți las adresa mea din Marte...


30 ianuarie 2016