Te beau ca pe-un vin ce mă-îmbată, femeie

Beau vin din paharul cu piciorul lung...
S-a scurs în trupul tău soarele
Și mă întrebi: ”Ce e cu acest amurg
ce la tine mă împiedică să ajung?
Ce demon neștiut îți soarbe izvoarele?

De ce ți-s ochii triști și-nrourați?
Cine ți-a zdruncinat credințele?
Unde sunt caii tăi neînfricați,
zmeii de inima mea agățați?
Ce noapte-ți întunecă mințile?

Lasă să curgă prin tine pustiul
mânat de vântul haotic din sud;
iubite, ești lumii acesteia viul,
înghită neantul tot cenușiul!
Cântă, iubite, doar eu te aud...

Ce vânturi ți-au rupt crengile de copac
ce-nfruntă spaimele vieții?
Cine i-a pus iubirii voalul opac?
Pentru tine în vin mă prefac
să mă sorbi din paharul tristeții...

Scoate-ți arcul cu săgeți de cleștar
și trage cumva la-ntâmplare,
gustul eclectic de sânge amar
se va ascunde-n avatar
și-ai să te-neci în mine ca-n mare...”

Beau vin, zeilor nevăzuți mă împart
și-mi strig caii ce pasc prin trahee,
în inimă paharul s-a spart,
timpul îmi dă un ultim restart
și te beau ca pe-un vin ce mă-îmbată, femeie


2 ianuarie 2016