Ultimul vultur a murit în brațele mele

Ultimul vultur a murit în brațele mele,
încă-i mai simt aripile strivindu-mi sternul,
indicatoarele apropiau infernul,
praful și pulberea se-așezaseră-n stele

M-a privit în ochi ca pe-un dor interzis,
ghearele-mi sfredelesc retina, albastrul,
n-am înțeles de unde-a apărut dezastrul
din ce iluzii de nedescris

Mi se părea o eroare majoră
femeia transparentă din ceașca de cafea,
îmi curgea prin vene amarul din ea,
inventasem iubirea într-o gamă minoră

Ne-am îmbăiat în praful de vise,
îi eram rege, ea, sublima  regină,
s-a înălțat pasărea ca un gând în ruină
și ne-am îmbarcat pe corabia lui Ulise

Fierbeau mările pregătite să soarbă
orice ecou rămas nerostit,
în anticamerele nopții ne-am iubit
și noaptea ne privea ca o oarbă

Armate de zombi, de îngeri drogați,
ne asediau spaima, flămânda,
așteptau să ne izbească osânda,
dar noi eram deja ostracizați

Eram scăpați printre gratii de ger
de vântul ce zburase cu timpul în gheare,
zadarnic ne pândeau satanicele fiare
cu pofte ascuțite în dinții de fier

Veneam dintr-un timp fără moarte
regăsiți după vagi căutări, amânări,
nu era loc de minciuni și trădări,
eram de ora uitării departe

Dar se țesea o dramă-n vechile castele,
acolo încolțeau plecările lumești,
lovită-n cord de demoni nefirești
umbra ta a murit în brațele mele

Și-atunci  lacrima de piatră s-a prelins
prin apusul ucis de o boală cumplită,
în golul din jur lumina-i strivită
și ultimul vultur în gol s-a întins


6 ianuarie 2016