Ne ninge, iubito, iubirea...

Ninge, iubito, ninge ca-n vis-
sunt singur și trist la fereastră,
de patimi mi-e ochiul ucis,
zăpada se cerne albastră.

Mi-e dor foarte tare de tine-
și ninge și ninge mereu,
nu știu ce-am să fac până vine
lumina din sufletul tău.

Te întreb nu știu ce alintat
și tu îmi răspunzi tremurând,
și ninge într-una, ciudat, 
aievea, la mine în gând.

Surâzi și surâd fericit
și ninge în noapte concret,
prin fulgi ce dansează aiurit,
te chem lângă mine încet.

Tu vii și îmi spui: am venit!
te-alint și te lași alintată,
e parcă început de sfârșit,
iubito din viața cealaltă.

Ce bine că-n vise îmi ești!
întind către tine privirea,
și ninge ceresc și-mi șoptești:
ne ninge, iubite, iubirea!

Și-n verdele iris răsună 
un cântec de dor viscolit
mânată de-o lună nebună 
tristețea se scurge-n zenit  

E povestea supremă de iarnă,
cu demoni răpuși de omul frumos,
gândul pornit spre tine din armă,
de-o mie de ani, nu s-a-ntors.
,
Și ninge, iubito, ninge ucis,
prin inima ta mi se zbate privirea,
la margini răzlețe de vis,
ne ninge, iubito, iubirea...


31 ianuarie 1992
18 ianuarie 2016