Scrisoare pe vânt

Trec iarăși pe strada pe care de multe ori am văzut-o de sus
Copacii mă privesc triști. ”Ce mai cauți pe aici? Ești un intrus.
Ne-au căzut gândurile printre crăpăturile din asfalt.
De ce ești singur? Unde-i îngerul celălalt?

Unde e zâmbetul de copil născut dintr-o piatră?
Privirea ta de zăpadă ca un câine ne latră.
Te așteaptă un câmp părăsit în aortă,
Nici umbră nu ai, ești o simplă escortă.

Trec astăzi pe strada pierdută în minte,
Nimicu-i la fel cum a fost înainte.
Aerul mă respiră. Mă trage cu poftă înăuntru.
Prin golul din mine-i imposibil să intru.

Dar îmi scriu cu lacrimi scrisoarea pe vânt.
Se stinge o lume și-i mult prea curând.
Împrejurul inimii e plin de locuri comune,
Tu nu mai ai chip, eu nu mai am nume.

Trec iarăși prin mine ca un tren nevăzut,
Pe calea ferată tăceri de bazalt se ascut.
Ce bizar e pământul, dintr-odată vei ști-o,
Când vântu-ți aduce scrisoarea de-adio

Pe strada pe care-am privit-o din stele,
Iar tu te ascundeai în visele mele.
Mi-au căzut gândurile printre crăpăturile inimii, pe asfalt,
Și nu mai știu unde-i îngerul celălalt.


27 ianuarie 2016