Nu am niciun fel de mască și n-am avut niciodată;
gerul de pe chipul meu l-am moștenit din uter.
Era atât de frig în vara în care m-am născut
încât mă plimbam între inima mamei și mine pe scuter.
Nu am jucat teatru în viață, n-am talent,
rolul meu a fost de la început să fiu eu însumi.
M-am răstignit la toate răspântiile vieții,
dar nimeni n-a înțeles ce se întâmplă-n plânsu-mi.
Îmi duc mai departe crucea. Am un munte fără cer de urcat.
Adevărul mă trage-n el ca pe-un drog.
Sunt atâtea obstacole, atâtea prăpăstii adânci...
În care din el s-a încuiat bunul meu inorog?
Nu pot să-mi întorc privirea chiar dacă din viscol,
în retină, alte prăpăstii se cască.
M-afund în mine însumi până la sfârșitul lumii;
când vor trage cortina nu vor găsi nicio mască.
12 ianuarie 2016
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu