De spaima necunoscutelor călătorii

Mi-ai ieșit prin crăpătura ochilor...

Ai sfârtecat irisul, iluminările...

Calc prin văzduh ca un orb

care, cândva, te-a văzut

sugrumându-i culorile.

Zdrențe de suflet dansează homeric

în jurul Troiei asediate de greci.

Pune-ți pantofii cu toc ascuțit

să nu-ți fie teamă când pleci!

Sunt părți de-ale mele împrăștiate de zei,

hrană iluziilor din mările senine,

dacă ți-e sete poți să și bei

Dar grăbește-te, măcar cu o mie de ani,

ca să-și mai amintească surâsul tău de mine...

E acel surâs tăiat în două bucăți inegale

de întâmplări ale timpului mut

pe unde ora mea

în ora ta s-a pierdut.

De spaima necunoscutelor călătorii

prin nopțile aprinse

mi-ai ieșit prin crăpătura ochilor

și-acum ochii stau cu privirile-ntinse.

1 ianuarie 2016