Ninge dintr-un cer răzvrătit
ca-n iarna-n care plângeau stalactite
e iarna-n care noi ne-am iubit
pe toate drumurile vieții viscolite
Și iar la mine-n timp se face seară
și iar la tine-n trup se face dor
degeaba va veni o primăvară
eu nu mai sunt magia din decor
Tu nu mai ești mirabila minune
orchestra iernii-n sine te-a topit
prin inimă trec viscole nebune
și nesfârșirea-n mine a murit
Să ningă dar, universul să cadă
pe visele mele, să le-ngroape de tot
o să fiu doar un om de zăpadă
iar tu ai să-mi fii nestatornic omăt
Împrăștiată-n pulberea stelară
n-ai să-nțelegi și n-ai să știi
de ce la tine-n timp e-atâta seară
și niciodată nu se face zi
18 ianuarie 2016
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu