Mângâierea de fiară

Iubito, înainte să pier

ca un meteor din al șaptelea cer

strâns în corsetul inimii de alți meteori

ascunde-te în uitări

În întâmplări încă exist,

însă de câte ori se întoarce primăvara

mai moare câte-un navetist

prin pustiul Sahara

Și dacă un cactus 

își va întinde uimirea spre tine,

fixată-n retină de-o mie de ani,

să știi că e floarea ce se hrănește din mine

Trece prin ecou, pe scara putrezită
în suflet coboară,
calcă-nserările pe sens interzis... 

Doare mângâierea de fiară

omorâtă în vis

4 ianuarie 2016