Timpul e mai iute ca glonțul
e un prădător nemilos
în albastru-și înfige cu lăcomie clonțul
în care sângerează omul frumos
Cad victime ființele confuze
pământul e un teatru de război
sunt inutile așteptările difuze
dacă a evadat absolutul din noi
Și nu știm la capătul cărei ore
ne așteaptă flămândă stihia
nu mai contează amănuntele minore
dacă am ratat călătoria
Noroc că mai rezistă câte-o amintire
pe buza timpului letargic
dintr-o secvență de iubire
în care-ai fost iluminării magic
În rest, printre umbre bizare
ascuțindu-și pe gresia inimii clonțul
ca o corabie înghițită de mare
trece timpul prin tine mai iute ca glonțul
18 ianuarie 2016
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu