Renunțările

Uneori, nu înțelegem ce se întâmplă,
Suntem mai aproape de țintă ca oricând,
Dar ne izbește nerăbdarea în tâmplă.
Ce grea e iubirea, dezertarea ce simplă!
Ne-înghite uitarea ca un șarpe flămând.

Se caută pretexte, mirabile vini,
Lăsându-se-n suflet goluri de aer,
Toți anii de taină par astăzi puțini,
Privim amintirea cu ochii străini,
Degeaba se zbate inima-n vaier,

Că tu, de fapt, renunțaseși la dor
Și nu-ți mai găseai în oglindă ecoul,
Deși n-ai fost vreodată trișor
Ai fost săgetat ca un vultur în zbor,
Cenușa iubirii ți-e astăzi cavoul.

Da, ea n-o să mai fie acolo-n vitrină,
Au sugrumat-o depărtările.
Viața e până la urm-o latrină,
Minciuna-n iubire e-o crimă,
Nu justifică renunțările.

Tu, de fapt, ți-ai fost o iluzie
A propriei dorințe coborâtă din vis.
Ea a preschimbat magia-n confuzie,
I-ai fost vitala perfuzie
După care-n tăcere te-a-nchis.

Și nu mai înțelegi ce se-ntâmplă,
Prin viscolul minții ești un vultur plăpând,
Te izbește durerea cu patimă-n tâmplă,
Ce grea e iubirea, dezertarea ce simplă!
Și-ți roade din suflet un demon flămând.


12 ianuarie 2016
 ,