Să nu crezi niciodată o pasăre cântătoare

Să nu crezi niciodată o pasăre cântătoare,
va zbura cu inima sfâșiată în gheare.
Scuturându-se de coșmarul altor zăpezi
își va pierde urma prin ochii tăi verzi.

Va smulge cu un laser nedescoperit încă
tristeți crescute în noaptea adâncă.
Îi vei sorbi fiecare vibrație,
te vei opune neantului în rotație

O să vrei să fii pasăre risipită în vânt,
să-i fii umbră, să nu te întorci pe pământ.
Dacă-i e foame, trupul tău s-o hrănească, ai vrea,
dacă-i e sete, pe tine ar trebui să te bea.

Ai vrea s-o comprimi în ochii albaștri,
să n-o mai înghețe vreodată cocorii sihaștri.
Cu ea ai pluti peste iarna din gând,
deși ești o rouă ce va plânge curând.

Nesfârșirea ascunsă printre spaimele ei,
încuiată-i în hrube c-o mie de chei.
Le vei deschide pe rând căutându-i privirea,
nu știi sub care spaimă-i ascunsă iubirea.

Dar, în final, tăcerea se aude din nou,
cum pășește ca o umbră pierdută-n ecou.
Să nu crezi niciodată o pasăre cântătoare:
va zbura cu inima ta sfâșiată în gheare.


30 ianuarie 2016