Johann Cruyff, legenda fotbalului, a fost învins de cancerul de plămâni la vârsta de 68 de ani. În 1991 supraviețuise unei operații pe cord. A fost primul fotbalist premiat de trei ori cu Balonul de Aur.Tot de trei ori a câștigat și Cupa Campionilor Europeni, iar de două ori a dus Olanda în finala Campionatului Mondial (în 1974 și 1978). A strălucit la Ajax Amsterdam, dar și la Barcelona, unde a dovedit că e și un mare antrenor, contribuind decisiv la crearea a ceea ce este astăzi celebrul club catalan. A fost un inovator. Printre altele, a fost primul fotbalist care a bătut o lovitură de pedeapsă cu pasă. El era dirijorul orchestrei, indiferent cum s-ar fi numit ea. A fost elevul lui Ștefan Kovacs, iar, peste timp, profesorul lui Hagi și Gică Popescu. Într-un interviu a afirmat că în cariera lui de antrenor a cunoscut doi foarte mari fotbaliști care nu și-au exploatat la maxim calitățile. Aceștia erau Hagi și M. Laudrup. Mare caracter, iubind fotbalul spectacol, nu și-a pătat onoarea nici atunci când propriul club înclina să nu câștige a doua finală de Cupa Campionilor cu Ajax întrucât, în mod paradoxal, din cauza taxelor și impozitelor exagerate, pierderile financiare erau mai mari decât în cazul unei înfrângeri. Mentalitate de învingător. Cultivat și având capacitatea unor formulări memorabile, a sintetizat exact traseul lui prin această lume: ”Fotbalul mi-a dat totul, tutunul mi-a luat totul.”
Fotbalul le-ar fi putut oferi totul și unor vedete autohtone dacă nu se întâmpla ca, din cauza mișcării de rotație a pământului, să nu le fi traversat șoseaua gâtului nenumărate cisterne cu cereale lichide. Unii, mai de la țară, ajunși prin marele metropole ale lumii direct din hambarul cu făină, au tras pe nară prafuri de la mama mare, în timp ce în prăpastia gurii scotea fum ca o locomotivă alimentată cu cărbuni trabucul model ”Monica Lewinsky”. D-asta, după ce alde Mutu vor sfârși-o cu țurca pe maidanele cu dragoste într-un fel sau altul, nu se va putea spune că au oferit acestui frumos sport decât niște poziții rudimentare de ofsaid.
Nu mai reluăm șirul consumatorilor de produse de la țară din fotbalul românesc că n-am mai termina niciodată, dar nu putem să nu ne amintim de ei când vedem că în apărarea Naționalei se bălăngăne, bătut de vânt, cu jambierele la pământ, unul Chiricheș, care trăiește din amintirea golului destul de foarte frumos marcat lui Ajax Amsterdam. Tocmai acelei echipe pe care Cruyff a cocoțat-o pe umerii gloriei. Bine, nu mai era olandezul zburător pe teren, că beldigania valahă ar fi jucat și acum pe la Pandurii Târgu-Jiu.
În rest, în jurul lui Chiricheș, consumator fruntaș pe ramură, nu vezi decât bălării pigmentate din loc în loc cu flori de nu-mă-uita și traista-ciobanului, călcate în crampoane de atacanții adverși. Pentru că adversarii joacă și cu atacanți.
Pe aceeași pajiște rumegă îndelung sunătoare și lumânărică tricolori bătuți de soartă, dirijați de un antrenor îmbrăcat într-o jiletcă veche de general, primită cadou pe vremea descoperirii Americii, fiindcă a fost pe corabia cârmuită spre porturile adverse de căpitanul de cursă lungă, Gică Hagi. Nimeni nu știe exact care este tactica Naționalei, cu excepția creatorului anonim al melodiei ”Tot pe loc, pe loc, pe loc,/Să răsară busuioc!” Băieții ăștia gelați, tatuați, îndopați, intervievați, ar putea înțelege că fotbalul este o religie și n-ar mai trebui să meargă la stadion ca la clubul de striptis , ci ca la Catedrala Națională unde enoriașii habotnici se roagă neîncetat, cu ochii arzând de dorințe, să vadă și ei o verticalizare, un dribling și, dacă se poate, și câte-un gol. Adică vor o minune. Că s-au săturat de posturi negre, de zero la zero.
Dar sunt slabe speranțe, că, după cum au jucat cu Lituania, actorii păreau protagoniștii unui film porno în care nu prea conta acțiunea, important era ca un personaj, oricine, s-o bage-n poartă, să finalizeze, indiferent cum, pentru ca protagoniștii desfrâului să poată sărbători la prima cârciumă ieșită inoportun în calea lor.
Modul în care se raportează la acest sport fotbaliștii români e la ani-lumină distanță de respectul și de dragostea mistuitoare pentru spectacol a lui Johann Cruyff, unul dintre zeii fotbalului. E mai degrabă un fel de lucru manual în grup, căruia licențioșii îi zic masturbare. Că ei ajung pe prima pagină a ziarelor .numai pentru jocul fără minge
Olandezul zburător avea dreptate: fotbalul e o religie minunată care-ți poate oferi totul dacă respecți cele zece porunci. Și dacă are cui.
P.S. Sper că nu v-ați îmbătat cu apă rece după întâlnirea amicală cu echipa secundă a Spaniei...
27 martie 2016
editorial ARENA BUZOIANĂ
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu