Otrava și lumina se amestecă în sângele meu
prin care un șarpe de argint scrie poeme,
strălucesc în zăpada inimii ochii lui Dumnezeu
nu-ți mai sunt nicăieri, n-ai de ce te mai teme
Sunt fluturele amar prin aerul nopții plutind,
lovindu-se-n colțurile stelei polare,
aripile, spaime ascunse le prind și le-ntind,
dar nu întâlnesc alte aripi amare
E un joc al amintirilor strivite-n țărână
cu amintirile răzvrătindu-se-n ochiuri de aer,
umbra mea de pe mări inventate ființa-mi adună,
cu demoni de fum nici măcar nu mă-ncaier
Îi las să-mi toarne otrava temeinic în sânge,
să împlinească și-acel ultim blestem,
se aude în cer un înger cum plânge,
dar nu pot înapoi să-l mai chem
Și totuși, ochii albaștri ai lui Dumnezeu
ne privesc încontinuu prin vreme,
chiar dacă nicăieri nu-ți mai sunt eu,
mai există ecoul care scrie poeme
19 martie 2016
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu