Ora exactă a despărțirii

Îmi bate-n inimă, ceasul din turn, ora exactă-a despărțirii
Și-n mine ca-un vifor scurm cenușa risipită a iubirii.
Mă-ntreabă străzile pe care-am fost, răpus de patimă atroce:
”Cine-a fugit cu timpul tău? Cine-ar putea să mai invoce

Râul ascuns pe care-au curs corăbii dintr-o altă eră?
Unde-i femeia ta de fum, cu patima ei efemeră?
În care colț de cer s-a dus ca să-și planteze-n vis pelinul?
Pe câmpul răvășit de gânduri a înflorit din nou mălinul.

Nu-ți mai fii pradă-,n ochii tăi strivirile sunt dureroase!
E prea târziu să-ți curgă iar lumina timpului prin oase.
Mergi înainte! Undeva, la o răscruce magică de vânturi,
Te așteaptă umbra ta, legată-n lanțuri de acele gânduri
Ce te-au pisat ca un baros de fier în toate nopțile pustii;
De ai uitat la întâlnirile cu tine să mai vii...”

Mi-s pașii mori de vânt ce macină tăcere și neant,
Am să mă-ntorc în mine să-mi caut umbra de bazalt.
Prin inimă același viscol împrăștie iluzia iubirii
Și-n turn, ceasul stricat, tot bate ora exactă-a despărțirii.


2 martie 2016