Fiecare avem propriul adevăr
încuiat în temnița privirii
nu vrem să ne recunoaștem amprentele
după crima nevăzut-a iubirii
Amintirile nu sunt așa cum sunt
Sunt așa cum am vrea noi să fie
Din nisipul carnal tremurând de-așteptări
nicio umbră de piatră nu-învie
E teama genetică de zbor nesfârșit
adevărul suprem oricum a murit
Avem doar variante de compromis
iar visu-i căderea-n abis
29 martie 2016
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu