Tribunii nu mor niciodată

Pe aici se scurse iarna cu-alaiul ei de nunți,
N-au mai rămas în urmă decât frânturi de gheață,
Tu ai plecat devreme să ningi din altă viață
Și geografiei noastre i-au dispărut din munți.

În Țara Românească dezastru-i general,
Prin gloduri ne conduc azi liftele străine,
Era nevoie mare să fii aici, Vadime,
Tu alungai bandiții din veacul infernal.

De verbul tău năprasnic se ascundeau tâlharii,
Ca niște șerpi sub pielea fărădelegii lor,
În tine-a fost nădejdea umilului popor
Și-n somn le este teamă că le confiști biștarii

Și-i biciui fără milă, și-i potcovești pe toți,
Să știe că românul e rasă de stăpân,
Întorce-te, Vadime, toți cei ce-s de la Râm
Te-așteaptă să îi scapi de hoți și idioți.

Să știi că toată lumea-ți duce dorul,
Chiar și dușmanii vechi azi te regretă,
Că-n odiseea ta, c-o pană de egretă,
N-ai abdicat din a sluji poporul.

Desigur, mai apare câte-un licurici,
Care la fiecare apus final de soare,
Din bezna minții sale încăpătoare
A prins curaj că nu mai ești aici

Și crede c-ar putea să-ngroape-n hume
Ceea ce Patriei i-ai oferit în dar,
Destinul tău de patriot amar
Nu poate fi înlocuit de umbre fără nume.

În rest, să știi, familia e bine,
Furtunile n-au rupt corabia în două,
E altfel pentru toți, e-o lume nouă
Și nu se poate umple golul fără tine.

E viața grea, problemele sunt multe,
Nu este simplu să străbați prin ea,
Dar tu de-acolo, dăltuit în stea,
Le tot veghezi pe fete și ele-or să te-asculte.

Vor duce mai departe visul magic
De-a ne întâlni-ntr-o zi în România Mare,
Revista-i tot o zi de sărbătoare
Iar Patria e drumul nostru tragic.

Nu ne oprim chiar dacă timpul vieții
Își cam consumă silnic bateria,
Tu ne-ai lăsat o cauză: e România
Și o s-o scoatem din teroarea ceții.

Tribunii viitori sunt răspândiți prin țară,
La umbra ta din rouă au crescut,
Se-nchină la statuia ce s-odihnește-n lut
Până se face iarăși primăvară

Și o să iasă firul ierbii la lumină,
Din trupul tău vor crește iarăși flori,
Nu trebuia, Vadime, vreodată ca să mori
Chiar dacă mamei i-a fost dor de mână să te țină.

Căci mai erau atât de multe de iubit
Și de făcut în țara asta sfântă.
Privighetorile pe cruce o simfonie-ți cântă
Până și ele știu că n-ai murit.

Tu te-ai mutat ca Avram Iancu-n cer
Răpus de aceeași lună blestemată.
Tribunii țării nu mor niciodată
Doar câteodată li se face ger...


4 martie 2016