Ninge în Carpați, iubito...

Ninge în Carpați, iubito, ninge cu hemoglobine,
Nu mai e nicio cărare de la mine pân la tine,
Nicio altă urmă ninsă sufletul nu vrea să vadă,
Unde-am mers desculți prin iarbă, e acum numai zăpadă

Urșii stau la gura sobei doborâți de reumatism, 
Ninge ca-n poemul clasic impregnat de romantism,
S-au ascuns sub streșini vrăbii, zgribulite și absente,
Ninge în Carpați, iubito, ca în viețile recente

Trec prin sânge nostalgii, vin corăbii din ninsoare,
Ochii râd de bucurie, inima mai tare doare,
Nu se știe ce se-ntâmplă cu destinul răstignit,
Ninge azi cu inocență peste muntele vrăjit

Trec copii cu sănii mici dinspre case spre colină,
Dintr-odată mă izbește drept în suflet o lumină,
Mă iau după ei cuminte poate unii or să mă lase
Să mă dau cu săniuța, să-mi scot grijile din oase

Să mă-ntorc în mine însumi dintre plecările reci,
Să nu mă recunoști când prin mine-ai să mai treci.
E-un miracol că-ntre noi iernile frumoase sunt,
Că acoperă deodată tot pustiul de pământ

O să facem în oglindă niște oameni de zăpadă,
Ne-or privi adânc în suflet și nimicul or să-l roadă,
S-or topi până la urmă sub asaltul fratricid,
Golul lumii indecente se va umple cu alt vid

Până atunci să nu fim triști, tot murim ca niște fulgi,
Poate căutându-ți raiul tu din urmă-ai să te-ajungi.
În Carpați, iubito, ninge, ninge cu hemoglobine,
Nu mai e nicio cărare de la mine pân la tine


15 decembrie 2018