Sfârșitul vânătorii de fluturi

Nimic nu prevestea furtuna;
brazii priveau uimiți pe fereastră,
îngeri îmbrățișați
adormiseră în mansarda albastră

Aerul mirosea a toamnă târzie, 
devenise timp melodios,
din această alchimie
a evadat omul frumos

”Începe iarna”, ai spus,
”...se încheie vânătoarea de fluturi.
Nu întoarce capul, ne privește Iisus,
să punem între noi imposibile scuturi!”

Drumurile încuiate în soare
s-au prăbușit instantaneu în sânge,
amintirea  sfâșietoare
se zbate-n țesuturi și plânge 

A mai bătut austrul o vreme,
copacii au devenit oameni triști,
sufletul a strigat: ”Nu te teme,
știai că, de fapt, nu exiști!

Ai știut de atunci c-ai murit, 
de ce ai vrut să te îneci în cuvinte?
prea ușor te-a ucis ce-ai iubit,
mergi înapoi, e dezastru înainte...”

Și-atunci toți fluturii au zburat
din închisoarea sufletului meu, 
și vânătorii au plecat
să-l execute și pe Dumnezeu...


10 decembrie 2018